Superficial…

Unii oameni se schimba, iar altii nu se schimba niciodata…ci doar te fac sa-ti dai seama ca te-ai inselat in privinta lor inca de la inceput.

Credeam ca am fler la oameni, ca stiu sa-i ‘citesc’ si ca pot sa le interpretez reactiile si gesturile intr-un mod corect si obiectiv. Ieri am aflat ca pana si cei mai apropiati prieteni te pot fenta atunci cand interesul lor propriu depaseste limitele unei relatii sociale sanatoase.

Cand eram mai mica imi placea sa fiu (sa par?) dura, nu voiam sa-mi manifest sentimentele fata de cei din jurul meu, mi se parea un semn de slabiciune. Cu timpul am gasit acei oameni fata de care mi-a fost usor sa ma atasez si mi se parea normal sa ma exprim – aveam o sclipire in ochi, imbratisarile erau mai puternice si transmiteau mult mai mult decat as fi putut spune…si partea cea mai buna in toate astea era reciprocitatea🙂. Gandul ca e cineva acolo…sa te sustina, sa te provoace sau sa-ti trimita un avion de hartie care sa te faca sa zambesti ore intregi…ajunsese sa ma hraneasca in fiecare zi, imi provoca o stare incredibil de buna pe care d-abia acum o constientizez.

Starea asta de bine s-a imprastiat acum intr-un nor de praf…ca si cand eu m-as fi lovit de un zid. Reciprocitatea nu mai exista – a disparut brusc – iar eu am ramas undeva suspendata/agatata de un fir cu gandurile mele incercand sa analizez ce s-a intamplat si mai ales – de ce? Concluzia logica la care am ajuns e ca de fapt reciprocitatea nu a existat niciodata, ci a fost doar o iluzie…o proiectie a sentimentelor mele intr-o oglinda.

Am crezut ca nu voi pica in plasa, in acel mix al emotiilor si al cuvintelor nedefinite pe un domeniu concret, dar am picat. De fapt…am crezut ca toate sunt ‘pe bune’ si ca asa vor ramane, dar a venit momentul in care tot acel ‘mix’ de emotii, cuvinte, experiente, aventuri, planuri si idei nu a mai fost de ajuns….S-a transformat acum intr-un morman de amintiri (unele reale, unele false sau imaginate), care incet-incet se vor sterge, vor deveni vagi, incetosate, pana cand vor disparea cu totul.

Si atunci…Oare merita? Merita starea aia de bine atunci cand iluzia ni se pare reala? Raspunsul meu e: DA!


Leave a comment

Filed under Ganduri

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s